Doza de cultura pe care am sa v-o ofer azi e una de care foarte multi romani au nevoie.Multi cred ca stiu destule,dar sunt putini cei care stiu multe si totusi realizeaza cat de putine stiu cu adevarat.Multe din cele prezentate le citesc si eu pentru prima data.Deci imi face mare placere sa tratez aceasta tema.Este vorba de un roman prea bine cunoscut de noi toti, un erou national, un intelectual de talie mondiala care are parte, din pacate, de un final mai mult decat nemeritat.Nu doar a avut parte de o moarte nedemna, dar cel mai grav e ceea ce stim noi despre moartea sa.In cartea de literatura din liceu aflam ca marele Mihai Eminescu a innebunit la un moment dat, si a murit in un spital de boli mentale.Prin tabloul pictat de manuale, noi trebuia sa intelegem ca un geniu nu are sanse in societatea oamenilor de rand, el sfarsind tragic.Da!Complet de acord,dar doar pentru ca un geniu e un pericol pentru anumite grupuri de interese.Veti intelege ce vreau sa spun dupa acest articol.
Sursa: www.mihai-eminescu.net, Razboiul nevazut al lui Eminescu, Victor RONCEA
Putina lume stie, chiar si azi, ca militantul Mihai Eminescu, membru al societatii cu caracter secret “Carpatii”, constituita, poate nu intamplator, intr-o zi de 24 ianuarie, era urmarit pas cu pas de agentii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise “periculos”. “Carpatii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu tara si Eminescu deranja. Atat de mult incat P.P. Carp ii scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinta: “Si mai potoliti-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, dupa cum o dovedesc astazi istoricii eminescologi. In “Carpatii”, pentru a-i supraveghea activitatile lui Eminescu, este introdus Slavici, la randul sau spion al Vienei, care ii da rapoarte amanuntite lui Maiorescu. “Controlorul” Slavici il si gazduia. Sotia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invoca prima “nebunia” lui Eminescu, in depesa pe care i-o trimite lui Maiorescu in fatidica zi de 28 iunie 1883, soldata cu internarea jurnalistului: “Domnu Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte greu”. Deja Eminescu i se confesase lui Creanga privind revolverul pe care il purta asupra sa: “Imi este frica sa nu ma ucida cineva”.
Argus!” ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul garii, in timp ce era bagat intr-un tren cu destinatia Viena, la o zi dupa ce fusese scos de la nebuni si tot la o zi dupa ce Romania semnase Tratatul de “neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef. Acelasi imparat care isi pusese apostila pe o Nota informativa din 1882 privind o intrunire secreta a societatii “Carpatii”, livrata de Baronul von Mayr, ambasadorul sau la Bucuresti, in care se arata: “Eminescu, redactorul sef al ziarului <> a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari”. Romania Mare.
La fel de putina lume stie cum a fost ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand “Desteapta-te romane!”. Confesiunea martorului ocular care a asistat la momentul mortii lui Eminescu, frizerul sau, a fost descoperita de profesorul Nae Georgescu si introdusa in volumul “Boala si moartea lui Mihai Eminescu”: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te romane!”(…) Si a inceput sa cante Desteapta-te romane!, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: <<…Asta m-a omorat!>>. “Aceasta “afacere”, in care au participat imparati, regi, amici, dame, informatori, tradatori, plagiatori, homosexuali, agenti multipli etc., devine descifratoare pentru istoria Romaniei si, un strop, pentru istoria Europei. Descifrarile si dezvaluirile ne vor ajuta sa intelegem de ce si atunci, si astazi a fost asa si nu altfel”, scrie filosoful Constantin Barbu in preambulul uriasei sale lucrari in 10 volume, de 7000 de pagini, “Codul invers”.
“Asadar, Eminescu e poetul national si expresia integrala a sufletului romanesc pentru ca ne-a dat de lucru pentru sute de ani, pana va secatui mitul sau viu, o data cu disparitia neamului romanesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a taranei, ci iubirea trecutului?”.
Interesant!Cum se poate dupa 120 de ani sa nu se stie nimic despre asta?Adica se stie…dar nu stie cine trebuie.Da, oameni buni!Mihai Eminescu a fost nebun, dar nebun dupa tara lui.Nebun dupa un ideal.Atat de nebun incat marele imperiu Austro-Ungar l-a inlaturat pentru ca era “periculos”.De asta ducem lipsa in zilele noastre in Romania.De acest tip de “nebun” si de acest fel de om “periculos”.Un om capabil sa distruga o oranduire corupta prin vorbele sale si mai ales prin faptele sale.
Daca doriti sa aflati mai multe despre adevaratul Mihai Eminescu, recomand cu placere site-ul www.mihai-eminescu.net , precum si documentarul realizat de Andrei Gheorghe pentru emisiunea Mari Romani.Eminescu e intr-adevar un erou national si trebuie sa fie respectat asa cum doar un erou merita.La fel cum spunea Andrei Gheorghe, putem face cunostinta cu adevaratul Eminescu, nu ascultand comentariile altora, dar citind opera sa.
